După înfrângerea cu scor de neprezentare din partida cu Red Bull Salzburg, elevii lui Marius Lăcătuș au clacat lamentabil și cu Swindon Town. Trist pentru steliști, chiar dacă a fost un meci amical, e că Swindon este o formație de locul 13 din a treia ligă engleză. Ba chiar britanicii nu au arătat absolut nimic, decât prin Anthony McNamee, singurul jucător din lot care a arătat că e la nivelul la care se vrea Steaua.
În atacul Stelei nu au existat prea multe realizări, deși Dayro Moreno, Surdu sau Badea au avut câteva ocazii. Tot ce s-au chinuit să realizeze coechipierii lor, au stricat Ghionea și Cernea, prin două gafe uriașe. Întâi s-a "oferit" fundașul-căpitan să le dea o mână de ajutor englezilor cu o lovitură de cap bine plasată la poarta lui Cernea(29). Portarul nu s-a lăsat mai prejos și a ținut să le arate puținilor spectatori cum se dă o pasă de gol adversarului(38). Așa ușor cum au apărut golurile la poarta Stelei, la fel și la poarta lui Swindon. La două minute după reluare, noul intrat Stancu îl face din preluare pe goalkeeperul englezilor și reduce din handicap. Până la urmă Steaua a scăpat fără înfrângere, la ultima fază a meciului, după o centrare înșelătoare a lui Nicoliță.
Iată primul "11" al Stelei contra englezilor de la Swindon Town:
Cernea- Golanski, Ghionea, Rada, Neșu- Szekely, Tiago, Cl. Ionescu, Neagoe- Dayro Moreno, Neaga. *Sorin Ghionea a fost căpitanul roș-albaștrilor *Nu au jucat deloc noii sosiți Arthuro și Kapetanos, dar nici Ovidiu Petre, Mihăiță Pleșan și Zapata, toți fiind încomplet refăcuți după accidentări.
REZERVE: 82 Cosmin Vâtcă, 3 Dorin Goian, 9 Valentin Badea, 16 Bănel Nicoliță, 17 Eugen Baciu, 18 Petre Marin, 26 Alexandru Iacob, 28 Bogdan Stancu, 32 Bogdan Mustață, 34 Vlad Rusu, 84 Romeo Surdu
Â
Comentariul meciului:
Min. 90: Fluier final
Min. 88: Goool Steaua!!! Nicoliță egalează cu un șut centrare, pe lângă care a trecut și Baciu dar nu a reușit decât să îl păcălească pe portarul englezilor
Min. 85: Vali Badea șutează de la distanță, fără vreun pericol pentru poarta lui Swindon
Min. 82: Surdu are ocazie să egaleze, dar nu poate ridica balonul peste portarul lui Swindon
Min. 69: Schimbare Steaua Ieste Tiago și intră Alexandru Iacob Min. 65: Schimbare Steaua Intră Mustață și Ochiroșii în locul lui Golanski, respectiv Dayro Moreno
Min. 60: Surdu apare din nou la serviciu, dar de această dată centrarea șutată nu mai ajunge la Dayro
Min. 59: Ratare incredibilă a lui Dayro Moreno! Surdu îi face un balon în spate, dar columbianul șutează penibil dintr-o situație ideală
Min. 58: Schimbare Steaua A intrat și Surdu pe teren
Min. 56: Bănel pune capăut unei acțiuni de contraatac a Stelei, ce părea promițătoare
Min. 53: Steaua este tot mai periculoasă, după schimbările efectuate de Lăcătuș la pauză
Min. 47: Goool Steaua !!! Stancu reduce din handicap. Fostul ialomițean l-a păcălit din preluare pe goalkeeperul englezilor și a înscris în poarta goală
Min. 46: Începe repriza secundă cu mai multe schimbări în echipa Stelei. Au ieșit Cornel Cernea, Mihăiță Neșu, Ionuț Rada, Robert Neagoe, Claudiu Ionescu, Adrian Neaga și au intrat Cosmin Vâtcă, Petre Marin, Eugen Baciu, Bănel Nicoliță, Bogdan Stancu și Valentin Badea.
Min. 45: Se aude fluierul de final al primei reprize. Steaua este condusă cu un un rușinos 0-2, după două gafe monumentale ale lui Ghionea și mai ales Cernea.
Min. 44: Claudiu Ionescu scoate un șut, din fața lui Cernea, pe care scria 3-0!!!
Min. 42: Cernea se complică în propriul careu și este aproape de a doua gafă uriașă! Min. 38: Goool Swindon!!! Cernea face o gafă antologică și îi lasă pe englezi să marcheze golul 2, cu poarta goală!!! Portarul Stelei a vrut să iasă să respingă un balon, mult în afara careului, deși acolo se afla și Golanski. Însă, balonul s-a lovit de el ca de colțul mesei lăsându-l pe Simon Cox să îndeplinească o simplă formalitate
Min. 35: Neagoe execută direct pe poartă o lovitură liberă de la 30 de metri, lateral dreapta, fără nicio problemă pentru goalkeeperul englez
Min. 33: * Chiar dacă diferența de miză este uriașă, Cernea se dovedește a fi un mare ghinionist, fiind învins din nou de un coleg, după "tontogolul" lui Nicoliță de pe Bernabeu
Min. 31: Șut Tiago de la 25 de metri, chiar pe direcția portarului. Smith reține ușor
Min. 29: Autogol Steaua!!! Ghionea încearcă să-i trimită cu capul, din apropiere, lui Cernea, dar reușește să plaseze atât de bine mingea, încât portarul n-a mai reușit să intervină, în ciuda plonjonului său disperat
Min. 26: Neagoe prinde un vole din marginea careului, dar pe traiectoria balonului s-a interpus un fundaș englez care a trimis în corner
Min. 24: Anthony McNamee, singurul jucător de la Swindon care a jucat în Premier League, se distrează cu fundașii steliști, demonstrând că ar putea să joace la orice echipă din România, cel puțin. Din nefericire pentru el, colegii săi nu se ridică la valoarea sa
Min. 21: Golanski înceacă și un șut, nu numai centrări, însă mult pe lângă poartă
Min. 20: Din nou Phil Smith plonjează și blochează o nouă deviere a lui Dayro Moreno Min. 17: Atacurile Stelei se bazează în acest început de meci doar pe centările lui Golanski de pe partea dreaptă, pe care fundașii englezi au învățat să le respingă relativ ușor
Min. 13: Echipa din liga a 3-a engleză a fost aleasă ca sparringpartner, într-un viitor amical, și de către vicecampioana Turciei, Fenerbahce
Min. 11: Gafă în apărarea Stelei, dar Cernea reține în doi timpi șutul englezilor din 16 metri Min. 9: Neșu încearcă un șut prin surprindere din colțul careului mare, dar nici măcar portarul lui Swindon nu poate fi păcălit cu o astfel de execuție
Min. 8: Polonezul Golanski "ară" terenul pe partea dreaptă, fiind cel mai periculos om al lui Lăcătuș până acum, alături de Dayro Moreno
Min. 6: Portarul gazdelor are o intervenție salvatoare de această dată, la "capul" aceluiași columbian, din numai 7 metri
Min. 2: Dayro Moreno înscrie în poarta goală, după ce portarul englezilor a scăpat în față un balon șutat de Golanski. Arbitrul a anulat însă reușita, pentru un ofsaid
Min. 1: Roș-albaștrii au avut lovitura de start
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER